Poezia de început a lui Nicolae Prelipceanu rezultă dintr-o lectură a lumii, este rodul ivirii, din timp în timp, a unui moment al contemplării. […] De cele mai multe ori, ea este alcătuită din scurte încordări ideatice, din coagulări de sens ce au loc pe parcursul unei relatări, al rememorării unei întâmplări. – Eugen Negrici, 199