Super Pisicile razboinice Vol. 2 Profetia lui Stea Albastra

Informatii utile despre aceasta carte

Un fascinant roman cu acțiune de sine stătătoare despre ascensiunea lui Stea Albastră Profeția lui Stea Albastră este al doilea roman publicat în seria specială Super Pisicile Războinice și descrie parcursul plin de sacrificii al tinerei războinice. Edițiile speciale Super Pisicile Războinice sunt romane de sine stătătoare ale căror subiecte evocă situații și personaje din seriile principale Pisicile Războinice, fără a afecta însă firul acțiunii. Fanii Erin Hunter le vor devora cu maxim entuziasm. Fiecare astfel de roman se concentrază asupra destinului unui personaj-cheie și este mult mai amplu decât cele cunoscute – unele au chiar 40 de capitole. Acțiunea super edițiilor poate avea loc oricând pe axa timpului, din perioada de început până în perioada modernă a evoluției clanurilor din sălbăticie. Acțiunea din Profeția lui Stea Albastră surprinde parcursul lui Blană Albastră, viitoarea Stea Albastră, pe vremea când era o tânără războinică. Această nouă aventură se suprapune cu drumul său plin de sacrificii către putere. De capacitățile ei de lider depinde soarta Clanului Tunetului, care altfel ar risca să fie nimicit până la ultima coadă de pisică. Provocările și obstacolele se ivesc la tot pasul. Își va reveni, oare, Blană Albastră din pierderea surorii ei mult iubite? Va ceda dragostei imposibile pentru un motan din clanul vrăjmaș? Și, mai ales, cum rămâne cu puii pe care nu-i fusese sortit să-i aducă pe lume? Pe măsură ce anotimpurile reci și calde vin și trec aducând ba foamete, ba încăierări cu celelalte clanuri de pisici, Clanul Tunetului se apropie de o mare răscruce. Va apuca pe calea plină de sânge sau pe cea plină de foc? Clanul Stelelor a ales deja. De acum nu mai rămâne decât un singur lucru de făcut: ca Blană Albastră să împlinească profeția foc-și-apă. Precum focul vei străluci în pădure! – profeție sau nălucire