Fotografa Jo Ellen Hathaway este convinsă că a scăpat cu mult timp în urmă din mrejele Sanctuarului, casa în care și-a petrecut cei mai singuratici ani din viață, după dispariția neașteptată și inexplicabilă a mamei sale. Și totuși, hanul întins aflat pe insula de lângă coasta Georgiei continuă să-i bântuie visele. Brusc, un coșmar devine realitate, când cineva începe să-i trimită poze: prim-planuri și instantanee, totul culminând cu cea mai șocantă imagine dintre toate: o fotografie cu mama ei – dezbrăcată, frumoasă și… moartă. Acum Jo trebuie să se întoarcă pe insulă, la familia ei de mult înstrăinată. Cu ajutorul lui Nathan Delaney – care se afla pe insulă în vara când mama ei a dispărut –, Jo speră să afle adevărul despre trecutul tragic. Sanctuarul se poate dovedi un ultim refugiu pentru speranță… sau cel mai periculos loc dintre toate. „Unul dintre romanele cele mai seducătoare și sălbatice ale Norei Roberts.“ Publishers Weekly „Uneori atmosfera unui roman este atât de puternică, încât capătă importanța unui personaj. Nora Roberts are talentul de a transpune cititorul în mijlocul evenimentelor.“ Chicago Tribune NORA ROBERTS a scris peste 225 de romane, publicate în 35 de țări, în peste 500 de milioane de exemplare. Este autoarea distinsă cu cele mai multe premii RITA – peste 20.